Cum este alcătuită o plantă? Floarea: structura, denumirea și importanța ei.
Continuăm seria dialogurilor dintre mama și fetița ei, Nadia, dialoguri dedicate să răspundă celor mai importante întrebări privind educația morală a fetițelor și adolescentelor.
Discuțiile încep când Nadia are cinci ani și continuă până spre vârsta de 15 ani.
Fetița este plasată în situații de viață diferite, situații ce sunt expuse în mod gradat corespunzător înaintării în vârstă.
În desfășurarea subiectului sunt clarificate unele probleme care le preocupă în mod deosebit pe fetele adolescente: prietenia și dragostea, frumusețea interioară și exterioară, dreptatea și bunătatea, alegerea drumului corect în viață.
Se acordă o deosebită atenție pregătirii fetiței pentru viața de familie și educarea unor deprinderi și calități necesare viitoarei soții și mame.
Este posibil ca nu toate problemele educației contemporane să-și fi găsit reflectarea aici, însă am convingerea că va fi de un mare folos atât copiilor cât și părinților.
Astăzi vor discuta despre plante și despre procesul de dezvoltare al plantei.
Găsiți mai jos toate conversațiile dintre mama și Nadia:
Cum este alcătuită o plantă? Floarea: structura, denumirea și importanța ei.
A trecut o lună de zile. Serioja, frăţiorul Nadiei, creştea ca din apă, nu pe zile, ci pe ceasuri, însă deoarece deseori se trezea noaptea avea nevoie din ce în ce de o mai mare grijă din partea mamei. Pentru că mama se trezea odată cu el şi-i dăruia tot mai mult din timpul ei, atât tata cât şi Nadia, încercau să o ajute cu ce putea fiecare.
Nadia era mereu atentă ca în camera unde locuieşte frăţiorul ei să fie mereu curat, să nu fie praf şi în fiecare zi ştergea mobila cu o cârpă umedă. În casă ea uda florile şi tot ea spăla şi vasele. Marea ei grijă era ca să nu intre pisica în dormitor şi să-l sperie pe micuţ. Cu tot acest ajutor, mamei nu-i rămânea timp pentru discuţiile duhovniceşti, de suflet, cu fetiţa; nu reuşea decât să intre decât pentru puţin timp la ea în cameră, să se roage împreună şi să o sărute înainte de somn…
În cele din urmă vremea se încălzi şi familia se mută la vila din marginea oraşului. După prânz, în zilele călduroase, copiii şi mama se odihneau pe o bancă de la marginea drumului de lângă casă. Serioja, după ce termina de supt la sânul mamei, dormea liniştit în căruciorul său, Nadia se aşeza comod pe salteaua pneumatică, iar mama stând alături pe bancă tricota. Pisicile torceau aşezate comod pe un scaun. Pe zidul casei crescuse iedera, părea că aceasta nu e o simplă casă, ci un munte acoperit de verdeaţă.
Aici, în aceste ore liniştite ale după-amiezii s-au reluat acele conversaţii ziditoare spre mântuire, adevărate discuţii întăritoare şi izbăvitoare de suflet.
– Despre ce oare vorbea încet mama cu fetiţa admirând floarea de culoare roz-pal a iederei?
– Mămico, şi în Rai cresc asemenea flori?
– Nu ştiu, fetiţa mea! S-ar putea ca acolo, într-a-devăr, să crească multe flori şi mulţi copaci minunaţi, însă eu nu ştiu cum sunt. Noi, oamenii obişnuiţi, niciodată n-am văzut, n-am auzit şi nici nu reuşim să ne imaginăm ce este în Rai. Sfinţii, care s-au învrednicit de a vedea Raiul în timpul vieţii lor, spuneau că acolo e o aşa de mare frumuseţe cum nu există nicăieri pe pământ.
– Acolo e la fel de frumos ca şi în grădina noastră?
– Acolo e mult mai frumos! Din păcate, aici plantele înfloresc şi mor, însă acolo totul trăieşte veşnic. Iar toată frumuseţea aceasta care ne înconjoară, Dumnezeu a creat-o pentru ca noi să nu uităm Raiul şi minunându-ne de creaţia Lui să ne amintim mereu de Creator. – Priveşte, câtă frumuseţe! O simplă floare modestă şi luminoasă: astăzi ea înfloreşte, iar mâine se ofileşte şi se usucă. Şi ce formă frumoasă are, cât e de gingaşă, ce culoare caldă, ce petale subţiri, ce aromă deosebită şi fină, ce splendoare!
Omul oricât s-ar strădui niciodată n-ar putea face aşa ceva: nu-i pe lume nici stofă, nici piatră, nici metal sau alte materiale pentru a dobândi o asemenea floare. Chiar dacă ar ieşi ceva asemănător, ea însă nu va fi vie! Din ea nu va putea ieşi o altă floare la fel. Pe când din această floare, poate ieşi. Iedera noastră e vie: vezi cum creşte şi se înalţă spre soare… Cu fiecare an ce trece ea se face tot mai deasă şi acoperă tot mai mult casa noastră, încât abia se mai vede. Ceea ce înseamnă că din pământ apar plante noi, alţi vlăstari – „puişorii plantei”. Vrei să-ţi povestesc cum se „nasc” ei?
– Povesteşte-mi!… spuse Nadia radiind de fericire.
Cum este alcătuită o plantă? Structura florii, denumirea și importanța ei
Totul în jur era frumos, era cald, senin, liniştit iar mama… era alături. Se aşeză mai comod, gata să asculte cu atenţie.
– Să ştii că plantele sunt alcătuite din mai multe părţi componente, ele au organe şi mădulare aparte care le sunt necesare pentru viaţă. Rădăcinile, tulpinile şi frunzele se numesc aparate digestive iar florile, fructele şi seminţele – organe de reproducere.
Deoarece Nadia se uita la ea cu o privire întrebătoare, mama fu nevoită să-i explice mai bine:
– Poate că tu nu ai uitat că a se reproduce înseamnă a produce urmaşi. Iată deci, că organele de reproducere au menirea ca fiecare copac sau fir de iarbă, înainte de a se ofili, să poată da viaţă unei noi plante, asemănătoare cu cea dintâi. Ia spune-mi tu, floarea unei plante apare deodată, imediat ce a început să crească?
– Nu, desigur, ci mai întâi ea creşte – creşte încetişor, apoi apare bobocul, şi la sfârşit – floricica.
– Ei, dar spune-mi mie, tu ce crezi, la ce ar mai fi trebuit floarea?
Fetiţa a strâns încetişor din umeri:
– Pentru… frumuseţe…? – a tărăgănat ea răspunsul.
Mama a zâmbit:
– Eram sigură că aşa vei răspunde. Mă aşteptam la un aşa răspuns deoarece şi eu aş fi zis la fel. Însă în realitate totul e altfel. Este un timp în cursul anului când orice plantă se îngrijeşte ca după ea să rămână o generaţie nouă şi acesta este motivul principal pentru care ea face floarea. Menirea florii este să facă seminţe care conţin viaţa generaţiei următoare.
Ia uită-te atent ce formă interesantă are floarea noastră de iederă şi cum este ea alcătuită. Cât de frumoase-i sunt petalele, cum toate împreună alcătuiesc o coroniţă, o cunună mică care se numeşte corolă. Dacă deschidem petalele corolei, noi vedem în ea cinci beţişoare subţiri ce cresc împreună din adâncul corolei; ele se numesc stamine. În capătul fiecărei stamine există o cutiuţă mică iar când e deschisă, în ea aflăm un praf galben care se numeşte polen. Priveşte acum acest beţişor puţin mai gros din mijloc, el se numeşte pistil, iar porţiunea mai îngroşată din partea de jos a cupei – este ovarul – sau depozitul de ouă.
– Ovarul? – s-a mirat Nadia. – În el sunt ouă?
– Întocmai. Seminţele fiecărei plante în parte nu sunt altceva decât nişte ouă, din care mai târziu vor apărea alte plante. Dar despre toate acestea vom vorbi mai târziu. Să-ți explic despre rodirea semințelor și despre creșterea semințelor. Aşadar, în ovar stau seminţele sau ouţele. Când sămânţa s-a copt ea devine tare şi, la unele plante, neagră. Dacă o sădeşti în pământ ea începe să absoarbă umezeala şi să crească.
Fetiţa asculta foarte atent, cercetând floarea…
– Şi asta-i tot? – a întrebat ea.
– Nu, nu-i tot. Urmează partea cea mai interesantă. Sămânţa în nici un caz nu va creşte dacă n-a fost mai întâi fecundată, adică dacă înainte de coacere n-a fost polenizată. Este neapărat necesar ca un firişor de polen din stamină să nimerească în pistil, să treacă prin micuţul canal (tub) în ovar unde sunt seminţele –
ou; şi aici să se atingă de ele, să intre în contact. Numai atunci în ele se poate naşte viaţa pentru viitorul urmaş.
Toate astea erau foarte interesante, dar Nadia ar fi vrut să ştie ce legătură are aceasta cu oamenii şi în special cu frăţiorul ei cel mic.
– Dar la oameni… începu ea.
Din nou mama i-a înţeles întrebarea şi a zâmbit:
– Noi, oamenii, desigur, nu avem stamine şi pistil, dar în unele privinţe avem ceva comun cu plantele. De exemplu şi ele au mamă şi tată.
– Plantele? Au mamă şi tată?..
– Da, uită-te la acest vlăstar tânăr de iederă: e încă atât de mic şi firav, ca un copilaş, nu-i aşa? Iată, dacă-l vom socoti pe el ca pe un copil, atunci pistilul va fi mama, stamina – tatăl, iar toată floarea de iederă va fi casa acestei „familii”. Doar că „părinţii” acestei plante tinere s-au aflat în altă floare, care nu mai există deja; ea şi-a făcut lucrarea sa, a lăsat urmaşi – lăstarii tineri şi s-a ofilit…Se mai spune că „şi-a trăit viaţa”.
– Înseamnă că aceasta reprezintă naşterea?
– Nu chiar. Vorbind despre plante, noi mai bine folosim cuvântul „reproducere” sau „înmulţire”. Înmulţirea la toate plantele este la fel, dar nu la toate plantele „tatăl” şi „mama” se află în aceeaşi floare
ca la iederă. La unele din ele pistilul se află într-o floare, iar staminele – în alta. Şi nici una din aceste
flori nu poate da rod singură, nici fructe, nici seminţe, încât din ele nu ar creşte nimic dacă polenul dintr-o
floare nu ar nimeri pe seminţele-ou din altă floare.
– Chiar dacă le vom sădi în pământ?
– Da, chiar dacă le vom pune în pământ şi le vom da căldură, lumină şi apă. Dar ar putea fi şi astfel: ca florile cu stamine să crească pe un copac sau arbust, iar cele cu pistilul – pe altul. Deşi între ele pot fi distanţe de câţiva kilometri totuşi pe acestea le ajută vântul, iar cel mai mult albinele şi alte insecte. Despre aceasta există chiar şi o poezioară veche pentru copii:
Vesel zboară albinuţa
În câmpii, din floare-n floare,
Adunând cu multă grijă.
Mierea dulce pentru iarnă.
Albinuţa cea harnică strângând nectarul pentru miere nicidecum nu bănuieşte, că ea duce pe trupul ei viaţa unei generaţii noi de plante; căci atunci când ea se strecoară în cupa florii, polenul de pe stamine se prinde de picioruşele sale pluşate şi albinuţa mută acest polen pe alte flori unde se află ovarul. Iar acolo polenul îşi face lucrarea sa dând viaţă seminţelor… – Dar, puiuţul meu! Ia priveşte, cine vine pe cărăruie spre noi!?
– A venit tata! – a strigat Nadia tare.
Dar la strigătul ei de bucurie Serioja a deschis ochişorii şi a început să plângă. Era limpede că discuţia pe ziua de azi trebuia, bineînţeles, să se încheie.
Fragmentul este extras din Cartea fetelor. Cartea o găsiți disponibilă pe site-ul Editurii Credința Strămoșească.
Romanian