Începem seria dialogurilor dintre mama și fetița ei, Nadia, cu ”Prima întâlnire cu fratele mai mic”.
Aceste dialoguri dedicate să răspundă celor mai importante întrebări privind educația morală a fetițelor și adolescentelor.
Discuțiile încep când Nadia are cinci ani și continuă până spre vârsta de 15 ani.
Fetița este plasată în situații de viață diferite, situații ce sunt expuse în mod gradat corespunzător înaintării în vârstă.
În desfășurarea subiectului sunt clarificate unele probleme care le preocupă în mod deosebit pe fetele adolescente: prietenia și dragostea, frumusețea interioară și exterioară, dreptatea și bunătatea, alegerea drumului corect în viață.
Se acordă o deosebită atenție pregătirii fetiței pentru viața de familie și educarea unor deprinderi și calități necesare viitoarei soții și mame.
Este posibil ca nu toate problemele educației contemporane să-și fi găsit reflectarea aici, însă am convingerea că va fi de un mare folos atât copiilor cât și părinților.
Găsiți mai jos toate conversațiile dintre mama și Nadia:
Prima întâlnire cu fratele mai mic
Era pentru prima dată în viață când Nadia, care avea cinci anișori, s-a despărțit de mama ei. I se făcuse tare dor de acasă, deoarece două săptâmâni întregi ea a fost ca oaspete la bunica sa; iar în ultimele două zile nici măcar la telefon nu a auzit glasul iubit al mamei. Unde putea fi, oare, mama? Cei mari îi răpundeau că mama este bolnavă, dar în curând se va însănătoși…În sfârșit, tatăl Nadiei a venit s-o ia acasă.
– Dar mama unde-i? – a întrebat fetița.
– Acasă. Te așteaptă și ți-a pregătit o surpriză…
Mama i-a întâlnit în prag; ea părea puțin obosită, dar radia de bucurie.
– ”Slavă Domnului că ați venit!” – a zis ea și a îmbrățișat-o pe Nadia. Apoi a dus degetul la buze îndemnând-o să nu facă gălăgie și i-a făcut semn s-o urmeze în dormitor. Nadia a înțeles că acolo o așteaptă surpriza făgăduită…
Două săptămâni ea n-a văzut această cameră, iar acum nu o mai recunoștea. În încăpere domnea penumbra: draperiile erau trase și doar flacăra candelei lumina strălucitor în fața icoanei Maicii Domnului. Mobila era așezată într-o nouă formă… Dulapul mare de haine stătea pe diagonală și tăia colțul. Dar ce este mai important – în colț lângă perete stătea un pătuc de lemn, mic și cu grilaj, la fel cum a avut cândva și Nadia. Pentru ce ar fi el aici?.. Inima Nadiei a început să bată mai intens când a presimțit ceva neobișnuit; nici nu se aștepta că urmează prima întânire cu frățiorul; iute a venit mai aproape și a văzut o… fețișoară mică, roșie și catifelată, cu ochișorii închiși.
– Un copilaș! s-a mirat ea. Al cui este?
– Al nostru. Acesta este frățiorul tău.
– Frățior? De unde a apărut? Cine l-a adus? Și de ce este așa de …urât?
– Eu aș spune că este foarte frumos, – a zâmbit mama. – Mie mi se pare că niciodată pe fața pământului nu a existat un copilaș atât de drăgălaș! Desigur, în afară numai de unul, care ești tu – Nadiușa, fetița noastră…
– Cum? Și eu semănam cu el?
– Bineînțeles, voi doar sunteți frate și soră. Ai răbdare, când va crește va fi și mai frumos… Dar noi și acum îl iubim, nu-i așa?
Nadia, însă, nu putea înțelege nicicum ce s-a întâmplat:
– Și cum, el va rămâne la noi?.. Dar de unde a apărut el?
– Desigur că va rămâne la noi. L-am primit în dar de la Dumnezeu, pentru ca noi toți: eu, tata și tu să-l iubim, să-l îngrijim și să-l educăm.
– Zici că ni l-a dat Dumnezeu? Și cum îl cheamă?
– Deocamdată el nu are nume. Numele se dă la Botez, în cinstea unui Sfânt. Și deoarece frățiorul tău încă nu este botezat, noi vom alege un nume pentru el și peste câtva timp vom merge la biserică să-l boteze părintele…
– Înseamnă că el, ca și mine, va merge la biserică să se împărtășească?
– Bineînțeles că se va împărtăși. Numai că, până va crește, îl vom duce noi la biserică în cărucior, pentru că el nu poate merge încă pe picioarele sale. Dar cum a apărut la noi, îți voi povesti altă dată. Acum du-te și schimbă-ți hainele, spală-ți mâinile și așează-te să cinezi.
Totuși pe Nadia o neliniștea un singur gând.
– Mamă, – a întrebat ea nehotărâtă, – și acum, pe mine mă vei iubi mai puțin?…
Mama a strâns-o în brațe și a sărutat-o:
– Cum poți vorbi așa ceva?! Cum aș putea eu să te iubesc mai puțin pe tine? Tu doar ești cel dintâi copil născut al meu. Ești ajutorul meu cel mai mare. Noi împreună vom avea grijă de frățiorul tăi și totdeauna vom fi nedespărțite.
Au mai trecut două săptămâni. Pe frățiorul Nadiei l-au botezat cu numele de Serghie, în cinstea preacuviosului Serghie de Radonej. Nadia a rămas uimită atunci când a văzut că el nu mânca nimic altceva decât lapte de la sânul mamei, dar în același timp creștea nu pe zile ci pe ceasuri și se făcea din ce în ce mai frumușel. Pătuțul lui stătea încă în odaia părinților, iar Nadia se juca și dormea în camera ei mică – camera copiilor.
Și deși Serghie îi răpea mamei aproape tot timpul, ea găsea totuși timp și pentru fetița ei. Câteodată, după ce îl culca pe micuț. ea închidea ușa dormitorului și venea în camera copiilor. Atunci începea o lungă discuție, o adevărată conversație între mamă și fiică…
Fragmentul este extras din Cartea fetelor. Cartea o găsiți disponibilă pe site-ul Editurii Credința Strămoșească.
Varianta audio a acestei pilde o puteți asculta aici: Prima întâlnire cu fratele mai mic. Pentru mai multe conversații între Nadia și mama ei, vă invităm să vizitați canalul nostru de Youtube: Pilde și povestiri pentru copii.
Romanian