Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Conversația 1. Cum să-ți înveți copilul despre plante? Procesul de dezvoltare al plantei pe înțelesul celor mici

Continuăm seria dialogurilor dintre mama și fetița ei, Nadia, dialoguri dedicate să răspundă celor mai importante întrebări privind educația morală a fetițelor și adolescentelor.

Discuțiile încep când Nadia are cinci ani și continuă până spre vârsta de 15 ani.

Fetița este plasată în situații de viață diferite, situații ce sunt expuse în mod gradat corespunzător înaintării în vârstă.

În desfășurarea subiectului sunt clarificate unele probleme care le preocupă în mod deosebit pe fetele adolescente: prietenia și dragostea, frumusețea interioară și exterioară, dreptatea și bunătatea, alegerea drumului corect în viață.

Se acordă o deosebită atenție pregătirii fetiței pentru viața de familie și educarea unor deprinderi și calități necesare viitoarei soții și mame.

Este posibil ca nu toate problemele educației contemporane să-și fi găsit reflectarea aici, însă am convingerea că va fi de un mare folos atât copiilor cât și părinților.

Astăzi vor discuta despre plante și despre procesul de dezvoltare al plantei.

Găsiți mai jos toate conversațiile dintre mama și Nadia: 

Cum să înveți copiii despre plante
Procesul de dezvoltare al plantei
Plantele pe înțelesul copiilor

– Ții minte, Nadia, când pentru prima dată l-ai văzut pe Serioja, cum mă tot întrebai: ”De unde a apărut și cine l-a adus?” Dacă pe el l-am fi adus de undeva, ar fi însemnat că el a fost în altă parte până acum. Mulți dintre copii așa și cred: că există un magazin special de unde poți să cumperi copilași…Desigur, ei se înșeală. În asta constă esența problemei, că Serioja nu se afla nicăieri până a ajunge la noi!

– Nu se afla nicăieri?… – a repetat Nadia.

– Cum să-ți explic ca să-nțelegi? Nici măcar la bunica, nici la alți oameni sau în alt oraș…nu se afla nicăieri, iar când a venit timpul, la un moment dat a apărut, s-a născut. Dar ce înseamnă acest: ”s-a născut”? Nașterea unui om nou este o adevărată minune dumnezeiască – după cum și nașterea lui Serioja sau a ta, și în general a fiecărui om. – Toți cei care trăiesc acum pe pământ au fost la fel de firavi și neajutorați ca și Serghie al nostru. 

Au fost copii, au crescut mari, mulți dintre ei au acum proprii lor copii, care și ei cu timpul vor fi oameni maturi și vor deveni la rândul lor părinți. Această rânduială a fost stabilită de Dumnezeu din timpuri străvechi – când El a creat primii oameni, pe Adam și Eva: lor li s-au născut copii, acelora la rândul lor – alți copii și tot așa până în zilele noastre… Pentru ca să-ți explic ție taina nașterii cât de puțin, voi începe din vremurile îndepărtate.

Mai ții minte când, în parcul nostru, noi urmăream cum se schimbă copacii în timpul anului? Toamna frunzele cad și ei rămân triști, parcă ar fi fără viață. Însă cu venirea primăverii, ei se trezesc din nou la viață și totul reînvie, încât în luna mai, devin iarăși verzi ca și cum nici nu ar fi fost iarnă. – De ce se întâmplă așa? De ce fiecare plantă își aduce rodul său? De ce în loc de plantele bătrâne și ofilite apar altele exact la fel dar noi și tinere?

Nadia tăcea: ea nu știa de ce se întâmplă toate acestea dar ardea de dorința de a afla!

– Pentru că, – a răspuns tot mama la întrebarea sa, pentru că toată natura este concepută și întemeiată de Atotînțeleptul și Atotțiitorul – Dumnezeu. Ții minte când noi citeam despre cum a creat El lumea? Pentru El era de ajuns numai să zică – și totul în natură se orânduia în cel mai bun și înțelept mod cu putință. Apoi Dumnezeu a zis: ”Să dea pământul din sine verdeață: iarbă, cu sămânță într-însa după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămânța în sine, după fel, pe pământ! Și a fost așa.” (Facerea 1, 11). Și nimeni, Nadia, nu poate încălca această lege dată de Dumnezeu: toate plantele fac rod cu sămânța în sine – după soiul lor, – iar din această sămânță apar alte noi plante la fel ca și cele dintâi. De aici vine cuvântul ”soi”.

exemple pentru copii

Atât ție cât și tatei vă plac semințele prăjite. Acestea sunt semințe de floarea – soarelui, o plantă minunată și folositoare. Este de ajuns să pui o singură sămânță în pământ, ca din ea să crească o altă floarea – soarelui cu o tulpină înaltă și cu floare rotundă, mare. – Dar sunt semințe și mai mici: semințele de mac, de ridichi! Ele sunt ca niște puncte mici, negre. Dar în aceste ”puncte” se concentrează tot viitorul plantei: rădăcina, frunzele, rodul… Această însușire a plantelor de a apărea din sămânță se numește puterea de reproducere – adică de producere a unuia asemenea ție. 

Ei! Acum ai înțeles, Nadia, de unde apare toată vegetația: atât copacii cei înalți cât și iarba cea mică și florile de cameră, și altele?

– Da! Ele au crescut din semințele plantelor asemenea lor. Primele plante au fost făcute de Dumnezeu iar din ele, prin semințe, au crescut altele noi…

– Bravo, tu asculți foarte atent. Acum îți voi povesti cum se petrec toate acestea. Ți-amintești povestea pe care eu înainte ți-o citeam foarte des: ”A semănat moșul o ridiche. Și a crescut ridichea mare, mare de tot”?…Tu, cum îți imaginai că: ”Moșul a sădit o ridiche?” Cum a sădit-o el?

După o mică tăcere, Nadia spuse: 

– M-am gândit că el a luat o mică ridiche și a pus-o în pământ. Abia acum înțeleg că el a semănat o sămânță, ca un punct negru, nu-i așa?

– Așa-i! El a luat o sămânță de ridiche, micuță, neagră și uscată, a făcut în pământ o gropiță unde a pus-o, a astupat sămânța cu pământ, a stropit-o cu apă și a așteptat…Și iată că acolo, în pământul umed, sămânța ce părea uscată prinde viață, începe să-și adune hrană și crește încet – încet, ieșind la suprafață cu două frunzulițe delicate; micuța plantă, hrănindu-se din sol, crește treptat – treptat, formând tulpina, frunzele și florile în care se alcătuiește rodul; iar rodul ascunde-n el semințe ce poartă-n ele viața viitoarelor generații de plante. 

Întotdeauna planta tânără va semăna cu cea bătrână: din ghinda stejarului bătrân va crește un stejar tânăr, din grăuntele de grâu va ieși un spic nou, iar din sămânța de ridiche – o ridiche nouă se înfiripă.

Pentru oameni este foarte important procesul de dezvoltare al plantelor, fără de care noi am fi intrat în magazinul ”Semințe” și am fi cerut: ”Fiți amabil, nu ne puteți vinde niște semințe de morcov și de pătrunjel?” Iar vânzătorul ar fi răspuns: ”Da, sigur, luați! Poate va crește ceva…” După ce noi le-am cumpărat, venind acasă, le-am fi semănat și pe urmă am fi așteptat să crească… Și deodată în fața ochilor noștri din pământ s-ar fi înălțat numai brusturi și urzici!…

Nadia a privit neîncrezătoare, gândind: în locul morcovului – urzică înțepătoare.

– Cum poate fi aceasta? Noi doar am pus semințe bune și folositoare…

– Eu am vrut numai ca tu să-ți închipui ce s-ar fi întâmplat dacă semințele ar fi putut ”greși”, iar punând semințele-n pământ țăranul n-ar fi știut ce fel de roadă va fi nevoit să culeagă. Dar, Slavă Domnului că nu este așa! – Fiindcă noi știm că atunci când vom semăna ovăz sau secară, sau vom pune cartofi, nu vom recolta altceva decât ovăz, secară și cartofi. 

Iar dacă totuși, dintr-o cauză sau alta se va întâmpla altfel, noi vom ști că undeva am greșit, că am încurcat semințele, semănând în loc de un soi, altceva. Sămânța nu poate ”greși” căci așa a conceput-o Dumnezeu, ea întotdeauna este ascultătoare de legea naturii – cea dată de Dumnezeu.

cresterea plantelor

Omenirea – de la Adam și Eva până în zilele noastre – dăinuiește de două mii de ani. În acest timp oamenii au cercetat bine creșterea plantelor. Ei știu pentru fiecare sămânță în parte și timpul prielnic când ar putea să se dezvolte mai bine în pământ. Ei știu în care din țări pot să se coacă merele și în care, bananele. Cercetând procesul de dezvoltare al plantelor, natura și aflând legile ei, omul cu îndemânare poate folosi de la fiecare plantă în parte proprietățile de care are nevoie.

– Pentru mâncare?

– Nu neapărat doar pentru mâncare, ci și pentru adăpost (locuințe), veșmânt și alte bunuri, și chiar pentru confort (comoditate, bunăstare) sau frumusețe. De exemplu, stejarul are un lemn dur și rezistent. Și ce este important este că fiecare stejar are aceeași proprietate – duritatea, iar oamenii au neapărată trebuință de un așa material.

Atunci când am pus pe mormântul bunelului cruce, pe noi ne-au sfătuit: ”Puneți o cruce de stejar. Ea se va menține vreme îndelungată!” Dar, din păcate, atunci la atelier nu era lemn de stejar, așa că noi am hotărât: ”Ce contează de care cruce va fi, ce importanță mai are lemnul…” Și ce s-a întâmplat ulterior? Au trecut câțiva ani și crucea a putrezit. Ai văzut și singură cum crucea de pe mormânt s-a înclinat pentru că baza ei a putrezit de la umezeala pământului… Dacă era o cruce de stejar, așa ceva nu s-ar fi întâmplat. – Iată cât de important este a ști și a folosi proprietățile distincte ale plantelor! Și mai mult, omul, cunoscând bine legile naturii, singur creează (inventează) plante cu astfel de proprietăți de care are el nevoie.

Nadia se miră mult:

– Cum adică ”creează singur”? Oare nu Dumnezeu a creat plantele și tot ce-i în ele?

– Desigur că Dumnezeu le-a creat, Nadiușa. Dar El n-a interzis oamenilor să îmbunătățească soiurile plantelor. Dimpotrivă, după ce El l-a așezat cu traiul pe Adam, primul om, în Rai, adică într-o grădină minunată, Adam a primit porunca de a o cultiva.

– Dar oare poate omul să facă ceva mai bine decât a făcut Dumnezeu? – a întrebat nedumerită Nadia.

– Este adevărat că omul fără Dumnezeu poate doar să strice, să distrugă. Însă cu ajutor dumnezeiesc omul poate face tot binele! Dumnezeu ne-a permis să ”ajutăm” natura nu pentru că, El – Creatorul, nu ar fi putut singur să o facă și are nevoie de ajutorul nostru: doar El este Atotputernic și Făcătorul ei. Ci pentru ca noi prin muncă, cerând ajutorul Lui, să cunoaștem tainele naturii.

– Iar dacă nu ne va ieși?

– Și chiar dacă ne va ieși rău, Dumnezeu, oricum, ne permite să aranjăm totul după placul nostru, să învățăm din propriile greșeli și să acumulăm experiența necesară. Mai înainte de toate, ne vom convinge încă o dată că singuri, fără El, nu putem face nimic bun. Și acest lucru ne este folositor mai presus de toate, fiindcă doar așa omul nu se mai mândrește, ci devine smerit. Tu știi cât de important este pentru un creștin a se smeri pe sine însuși? Doar noi, Nadiușa, știi bine, suntem creștini! – Ții mine când pregăteam pateuri pentru ziua de naștere a tatei? Tu țineai neapărat să faci totul singură, să coci pateuri și să pui umplutura în ele, fără ajutorul meu. Iar eu te-am lăsat. Și ce ieșit din asta?

Nadia a roșit amintindu-și de pateurile sale – strâmbe, turtite, cu umplutura curgând. Iar alături erau ale mamei – rumene și uniforme, parcă se cereau mâncate! Acum îi era rușine…Când însă văzu pe mama zâmbind vesel, fetița se amuză și întâmplarea deveni hazlie pentru ea: cât de încăpățânată părea atunci vrând să facă totul de una singură.

– Desigur, eu nu te-am încurcat, nu am intervenit și nu m-am supărat deloc pe tine, – continuă mama. Doar voiam ca tu să fii atentă la ce fac eu, și să mă întrebi ce și cum să faci mai departe și câteodată să-mi ceri ajutorul ca să nu faci greșeli. Azi, însă, pentru că noi avem o discuție atât de serioasă, vreau să fiu sinceră și recunosc că mie îmi era mult mai ușor să fac totul singură. Dar atunci, cum aveai tu să înveți a pregăti pateuri?

Iar acum tu ești pentru mine un sprijin la multe treburi și te descurci foarte bine, deja ești colaboratoarea mea. – Uite, tot așa și Dumnezeu a creat oamenilor posibilitatea de a participa la lucrarea Sa modelând soiurile plantelor. Iar atunci când noi  lucrăm cu smerenie, cu frică de Dumnezeu, ne ies foarte bine lucrurile! De exemplu, trandafirul provine de la obișnuitul măcieș sălbatic pe care-l vezi crescând la noi la vilă de-a lungul drumului. Patruzeci de ani la rând au muncit oamenii asupra seminței de măcieș, au studiat-o, au îngrijit-o, și ca rezultat – după mai multe prelucrări – au obținut nu unul, nu două, ci trei sute de specii diferite de trandafiri – de la cei mici până la cei mai mari, de la albi și roz – pal, la roșu aprins și chiar negri!

Să luăm alt exemplu, merele. Merele sălbatice – micuțe, tari și acre. Tu nu le-ai mânca pentru nimic în lume! Dar iată, din acest măr pădureț mărunt și cu un gust neplăcut omul a putut face multe soiuri de mere mari, aromate și foarte gustoase… Iar ție, puișor, ți se închid deja ochișorii. Hai să continuăm dialogul nostru altă dată, când va mai fi timp. Noapte bună și Dumnezeu, Maica Domnului și Îngerul păzitor să te aibă în pază!

După ce Nadia a pus capul pe pernă, mama a sărutat-o pe frunte, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci și a ieșit din camera copiilor. 

Fragmentul este extras din Cartea fetelor. Cartea o găsiți disponibilă pe site-ul Editurii Credința Strămoșească. 

Adăugaţi un comentariu

ro_RORomanian