Valoarea banului muncit

După felul cum cerea bani și după ușurința cu care îi cheltuia pe lucruri de nimic, tatăl unui copil înțelesese că acesta nu prețuia banul pentru că nu cunoștea valoarea banului. 

Gândi atunci că trebuie să-și corijeze copilul, cât încă nu este prea târziu. De aceea, când îi mai ceru bani, tatăl îi răspunse:

 – Am observat că nu știi valoarea banului și de aceea irosești atât de repede ceea ce eu câștig atât de greu. Ești copilul meu și pentru tine muncesc, dar aș fi vrut să chibzuiești când cheltuiești banul ce ți-l dau. Uite, aceștia sunt banii pe care îi vrei, dar cred că îi vei risipi cu ușurință ca și până acum.

 – Nu tată, nu-i voi mai risipi! Eu știu că tu muncești din greu pentru acești bani, spuse băiatul cu ochii ațintiți la mâna tatălui.

 – A-ți da ție banii este ca și cum i-aș arunca în foc. Uite așa!

Și cu adevărat aruncă bancnota în focul ce arde în vatră. Băiatul amuți și înlemni privind dezamăgit, când la tatăl său, când la banii ce ardeau. Văzând că n-a schițat nicio mișcare, tatăl îi spuse întristat: 

 – Acum am văzut cât prețuiești tu banul! Pleacă din ochii mei, trântorule! Să mi te mai arăți doar atunci când vei fi în stare să-ți câștigi pâinea pe care nu știi s-o prețuiești! Când vei câștiga bani din munca ta să vii la mine, dar până atunci nu ești fiul meu!

Năucit de această neașteptată situație, băiatul ieși în stradă, pornind agale prin oraș. De la o vreme începu să întrebe ici și colo, sperând că va găsi ceva de lucru. După multe căutări se îndură de el brutarul din cartierul lor, ce-l cunoștea pe tatăl său. Acesta îl primi ca ucenic punându-l, fără milă, la grele munci: căra și spărgea lemne și cărbuni, căra sacii cu făină, mătura curtea și brutăria, căra apă, spăla cazanele cele mari de aluat, ș.a. După o săptămână primi prima simbrie: o bancnotă ca și cea care fusese aruncată în foc. Merse acasă cu sufletul la gură și se înfățișă cu bucurie tatălui său. Acesta își stăpâni înduioșarea ce-l cuprinse și nu pomeni nimic de grija ce-i măcinase o săptămână întreagă sufletul său pentru fiul pe care, pentru prima oară, nu-l avea acasă. Când băiatul îi arătă banii câștigați, tatăl îi luă în mână uitându-se la ei, după care îi aruncă și pe aceștia în foc. Băiatul, care nu-și scăpase tatăl din ochi, dorind să-l vadă bucurându-se, se repezi și, băgând mâna în foc, îi scoase imediat.

 – Tată, ce faci tată? am muncit o săptămână pentru banii aceștia, spuse agitat și amărât băiatul.

 – Așa da, băiete, abia acum, muncind, ai învățat să-i prețuiești valoarea! Acum știu că o să-l și cheltuiești cu chibzuință. Numai banul muncit are preț. de aceea ți-ai și ars mâinile ca să-l scoți din foc. 

Pilda este extrasă din cartea Pilde și povestiri pentru copii, volumul 1. Toată colecția de Pilde și povestiri pentru copii o regăsiți în cele cinci volume disponibile pe site-ul Editurii Credința Strămoșească. 

Varianta audio a acestei pilde o puteți asculta aici: Valoarea banului muncit.